ameliep

“Pentru că România va creşte prin bun simţ şi
responsabilitate!“…

 

…spunea clar si simplu o campanie recenta.

 

Am ales meseria asta (de specialist in
Relatii Publice), printre altele, pentru ca sunt o visatoare incurabila, care
crede cu tarie in citatul de mai sus. Si tot din acest motiv m-am hotarat sa
dau curs invitatie lansate de http://www.responsabilitatesociala.ro/

         Altfel spus, cam asta e parerea mea…

 

Din greu recunosc ca nu a existat vreo
companie demna de apreciere profunda pentru implicarea sa sociala. Romania
ramane inca  o tara in care se vorbeste prea rar despre responsabilitate
sociala si asta se vede si la nivelul marilor companii, care privesc inca
superficial peste aceasta latura a realitatii. La noi inca nu s-a sedimentat
ideea ca CSR-ul nu este doar ceva ce “da bine la imagine”, ci presupune
responsabilitate, schimbare si evolutie sociala.

Exista insa companii care au inceput sa faca pasi
timizi in directia asta. Si aici mentionez:

-         Vodafone
– pentru ca a investit in Romania prin doua initiative respectabile :
reciclarea si donatiile de sange;

-         Tuborg
– pentru ca a folosit “Umbrela Verde” pentru a atrage atentia si obtinut cel
putin un satisfacut: Parcul National Bucegi

-         Cosmote
– aici se simte valul schimbarii mai bine, pentru ca se mentine o oarecare
continuitate (s-a investit si in 2007, si in 2008 si sper eu o sa se
investeasca si in 2009). As indrazni chiar sa cred ca exista un plan pe termen
lung (pentru educarea si responsabilizarea angajatilor si nu numai)

Au mai existat si altele care « au
experimentat » lumea CSR, dar nu pot inca sa le incadrez la « implicare
in societate », pentru ca asa ceva nu se obtine prin acte sporadice si
aparent accidentale.

 

În anul 2008, CSR-ul
« autohton » a inceput sa se inalte precaut in patru labe. M-am
simtit la un moment dat la fel de fericita ca un parinte care isi vede copilul
facand primii pasi. Si asta nu pentru ca schimbarea de atitudine a companiilor
a fost atat de semnificativa, ci pentru ca imi creasem deja asteptari infime,
care tindeau spre zero, in directia asta. Era cam greu sa nu fiu surprinsa.

Ma intreb insa si acum, cu speranta pentru
anul 2009, daca evolutia asta s-a nascut din constientizarea necesitatii
CSR-ului, sau, iarasi,  pentru ca este ceva « la moda » in Vest.
Proiectele desfasurate in anul 2008 ma duc cu gandul mai mult spre cea de a
doua varianta. CSR-ul romanesc pare sa fie, in spirit traditional, o alta
“forma fara fond”, un trend importat, slab inteles si impus, nu de consumatori ( cum
ar fi trebuit), ci de managerii care uita ca implicarea in societate se face
prin actiuni concrete, adaptate contextului social.

Concluzia? Ca numar de campanii CSR suntem
pe drumul cel bun… la calitate insa, mai trebuie sa lucram.

 

Visez la un 2009 plin de companii dornice
sa afle ceea ce inseamna cu adevarat responsabilitatea sociala la nivelul
Romaniei, dispuse sa inceapa acest proces “cu cap”, de la nivelul angajatilor.
Pentru ca daca oamenii tai nu stiu ce e ala CSR, atunci vor indeplini norma
sec, si in secunda in care au iesit pe poarta revin la obiceiurile lor, de cele
mai multe ori contrare principiilor promovate de tine prin campanie. Si sa vezi
atunci imagine confuza la nivelul publicului tau. Schimbarea incepe din
interior, zic eu.

Visez la o relatie mai stransa intre
companii si comunitatile carora li se adreseaza
« responsabilizarea ». Doar astfel pot lua nastere proiecte cu
adevarat de impact: ascultandu-l si implicandu-l pe cel pe care sustii ca vrei
sa-l indrumi pe calea cea buna.

 

Ca individ, nu pot decat sa continui ceea
ce am inceput acum multi ani. Sa-mi mentin fidelitatea si preferinta pentru
produsele si serviciile companiilor active la nivelul CSR. Este alegerea
fireasca zic eu. Pentru ca nu cumparam un produs doar datorita utilitatii sale
imediate, ci si pentru ca el, sau producatorul sau, ne-a marcat intr-un mod
placut la nivel ideologic, de filozofie de viata.

In contextul crizei « minune »,
despre care se tot vorbeste, poate imi voi indrepta atentia si stima mai mult
catre companiile care vor manifesta responsabilitate fata de angajatii sai, mai
mult decat spre cele care se implica sporadic in campanii CSR.

 

Viitorul (cand se va incepe o taiere a
bugetelor) ne va arata care sunt cei care fac CSR pentru ca « se
poarta » si cei care cred cu tarie in necesitatea si beneficiile lui.

 

….prin
multime…in bucuresti (si il scriu intentionat cu litera mica,
pentru ca nu mai merita privilegiul de majuscula).

Cred ca
s-ar putea scrie un roman cu 5 volume despre traficul din bucuresti
si sunt sigura ca ar avea succesul frenetic al lui Harry Potter. Ar
ajunge sa se faca si film din el. Cu un titlu de genul “Cum mi-am
petrecut sfarsitul lumii in trafic”, sau “Cel mai iubit dintre
soferi”, “Ultima ora de trafic, intaia zi de cacao”…cine ar
rezista tentatiei de a supune la test talentele actoricesti ale celor
mai mari vedete autohtone, si nu numai. Imaginativ-o pe Angelina
Jolie spre exemplu, imbracata “in style”, mergand suav pe o
strada din bucuresti, fiind inghiontita la tot pasul de genti cat un
sac de cartofi, sacose (acum ecologice) de supermarket si oameni care
evident se grabesc sa ajunga undeva, iar ea le sta in cale. Ar fi
piatra de temelie a carierei sale. Cum naiba sa mai fii sexy si
feminina in conditiile astea?

• in
  zilele de forma 4k sa inceapa jobul de la 9:00 urmatoarele
  ramuri:……. …., iar de la 10:00………puteti completa voi
  spatiile punctate (celelalte ramuri, aliniate frumusel ca la
  gradinita, sa-si astepte randul pana in ziua programata “k”-ului
  lor)

• in
  zilele de forma 4k+1 sa inceapa….. etc. Ati prins tiparul.

Da stiu, nu
e prea viabil sistemul si exita multe variabile pe care nu le-am luat
in calcul. Dar merita incercat ceva. Pentru ca nu e vina numai a
masinilor, sau a lipsei unei autostrazi – mai mult sau mai putin
supendate -, sau a lipsei parcarilor, sau a strazilor infecte. Suntem
multi, Dumnezeule, in orasul asta, care pare din ce in ce mai mic. Si
toti vrem sa ajungem in aceeasi perioada si, paradoxal, in acelasi
loc. Sincer va spun ca am ajuns sa ma intreb unde naiba merge toata
lumea. Ma urc in autobuz si, surpriza!, e indesat de oameni care merg
in aceeasi directie ca si mine. Cobor si ma gandesc ca daca merg la
metrou se mai imputineza partenerii in trafic….da’ de unde. La
metrou e si mai rau. 1101001001…nu, nu e o tentativa de a scrie in
cod binar ci o imagine a cum arata metroul dimineata….unul langa
altul, mici si mari, slabi si grasi, singuri si in grup, tineri si
batrani (apropo…ce naiba cauta pensionarii la ora 8 in metrou???
unde tre’ sa ajunga la ora aia???), prosti si destepti, saraci
si….mai putin saraci (ca bogati n-ai sa vezi, decat daca sunt
politicienti dornici de reclama de genul “unul de-al vostru”),
toti stam inghesuiti unul in altul, cu un contact fizic pe care in
alt context l-am fi rasplatit cu un tipat de “ajutor” sau o palma
zdravana peste fata vinovatului. Si uite asa ne leganam in sincron ,
chinuindu-ne din rasputeri sa fixam cu privirea un punct pe geam, sau
pe perete, sau pe geaca vecinului, ca nu cumva sa ratam statia … cu
peronul pe partea stanga.

 

De ce isi fac oamenii blog? De ce-mi fac eu blog? De ce stai tu acum si citesti blogul asta?

 

Unii vor spune "din plictiseala". Uite asa dom’le, da plictisul afara din mine si simt o nevoie sa-l domolesc cumva, asa ca scriu, frate, tot ce-mi trece prin globuletul de pe umeri.

 

Altii vor spune "pentru ca e la moda"…si asta cam asa e. S-au dus vremurile cand oamenii isi rasturnau sufletele, ca o prajitura pufoasa abia scoasa din cuptor, direct pe foile de hartie. Acum nimeni nu mai face bataturi la degete de la un stilou pe care l-au strans cu incredere, sperand ca dara de cerneala care ramane pe hartie va avea efect catarctic. Acum totul e online, rapid si la moment, ca o partida scurta intr-o pauza de masa, la care asista tot personalul din birou…ca de’, e la moda!

 

Altii vor spune "din obligatie", si asta mi se pare cel mai trist motiv. Pai, bine, ma,  nu e visul fiecarui membru onorific  al <<muncitorimei>> romanesti sa vorbeasca despre munca ,dupa munca.

 

De ce mi-am facut eu blog? raspunsul e o combinatie din cele mai sus enumerate, in doze diferite si miresme care variaza in functie de multe aspecte (pe care o sa le insir candva…).

Azi mi-am facut blog pentru ca, in ultima vreme, mi s-a dat sa gust prea mult din realitate si simteam nevoia sa ma simt un mic demizeu. Azi imi era dor de un nou inceput, de gustul dulce-acrisor al unei noi provacari.

 

Azi mi-am facut blog!